9 Atunci Saul a zis: „Aduceți-mi arderea de tot și jertfele de mulțămire.“ Și a jertfit arderea de tot.
10 Pe cînd sfîrșea de adus arderea de tot, a venit Samuel, și Saul i-a ieșit înainte să-i ureze de bine.
11 Samuel a zis: „Ce-ai făcut?“ Saul a răspuns: „Cînd am văzut că poporul se împrăștie de lîngă mine, că nu vii la timpul hotărît, și că Filistenii sînt strînși la Micmaș,
12 mi-am zis: Filistenii se vor pogorî împotriva mea la Ghilgal, și eu nu m’am rugat Domnului! Atunci am îndrăznit și am adus arderea de tot.“
13 Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun și n’ai păzit porunca pe care ți-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel;
14 dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Și-a ales un om după inima Lui, și Domnul l-a rînduit să fie căpetenia poporului Său, pentrucă n’ai păzit ce-ți poruncise Domnul.“
15 Apoi Samuel s’a sculat, și s’a suit din Ghilgal la Ghibea lui Beniamin. Saul a făcut numărătoarea poporului care se afla cu el: erau aproape șase sute de oameni.