16 Împăratul a zis: „Trebuie să mori, Ahimelec, tu și toată casa tatălui tău.“
17 Și împăratul a zis alergătorilor cari stăteau lîngă el: „Întoarceți-vă, și omorîți pe preoții Domnului; căci s’au învoit cu David: au știut bine că fuge, și nu mi-au dat de veste.“ Dar slujitorii împăratului n’au voit să întindă mîna ca să lovească pe preoții Domnului.
18 Atunci împăratul a zis lui Doeg: „Întoarce-te, și lovește pe preoți.“ Și Doeg, Edomitul, s’a întors, și a lovit pe preoți; a omorît în ziua aceea optzeci și cinci de oameni, cari purtau efodul de in.
19 Saul a mai trecut prin ascuțișul săbiei cetatea preoțească Nob; bărbați și femei, copii și prunci, boi, măgari și oi: toți au căzut supt ascuțișul săbiei.
20 Un fiu al lui Ahimelec, fiul lui Ahitub, a scăpat. Numele lui era Abiatar. A fugit la David,
21 și i-a spus că Saul a ucis pe preoții Domnului.
22 David a zis lui Abiatar: „M’am gîndit chiar în ziua aceea că Doeg, Edomitul, fiind acolo, nu se putea să nu spună lui Saul. Eu sînt pricina morții tuturor sufletelor din casa tatălui tău.