1 Samuel a murit. Tot Israelul s’a adunat și l-a plîns, și l-au îngropat în locuința lui la Rama. Atunci David s’a sculat și s’a pogorît în pustia Paran.
2 În Maon era un om foarte bogat, a cărui avere era în Carmel; avea trei mii de oi și o mie de capre, și se afla la Carmel pentru tunderea oilor lui.
3 Numele acestui om era Nabal, și nevasta lui se chema Abigail; era o femee cu judecată și frumoasă la chip, dar bărbatul ei era aspru și rău în faptele lui. El se trăgea din Caleb.
4 David a aflat în pustie că Nabal își tunde oile.
5 A trimes la el zece tineri, cărora le-a zis: „Suiți-vă la Carmel, și duceți-vă la Nabal. Întrebați-l de sănătate în numele meu,