18 Abigail a luat îndată două sute de pîni, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grîu prăjit, o sută de turte de stafide, și două sute de legături de smochine. Le-a pus pe măgari,
19 și a zis slujitorilor săi: „Luați-o înaintea mea, și eu voi veni după voi. N’a spus nimic bărbatului ei Nabal.
20 Ea a încălecat pe un măgar, a pogorît muntele pe un drum tufos, și iată că David și oamenii lui se pogorau în fața ei, așa că i-a întîlnit. –
21 David zisese: «În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustie, de nu s’a luat nimic din tot ce are, căci mi-a întors rău pentru bine.
22 Dumnezeu să pedepsească pe robul său David cu toată asprimea, dacă voi mai lăsa să rămînă pînă la lumina zilei pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui Nabal!“
23 Cînd a zărit Abigail pe David, s’a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu fața la pămînt înaintea lui David, și s’a închinat pînă la pămînt.
24 Apoi, aruncîndu-se la picioarele lui, a zis: „Eu sînt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ți vorbească la urechi, și ascultă cuvintele roabei tale.