21 David zisese: «În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustie, de nu s’a luat nimic din tot ce are, căci mi-a întors rău pentru bine.
22 Dumnezeu să pedepsească pe robul său David cu toată asprimea, dacă voi mai lăsa să rămînă pînă la lumina zilei pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui Nabal!“
23 Cînd a zărit Abigail pe David, s’a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu fața la pămînt înaintea lui David, și s’a închinat pînă la pămînt.
24 Apoi, aruncîndu-se la picioarele lui, a zis: „Eu sînt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ți vorbească la urechi, și ascultă cuvintele roabei tale.
25 Să nu-și pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, așa este și el; Nabal îi este numele, și este plin de nebunie. Și eu, roaba ta, n’am văzut pe oamenii trimeși de domnul meu.
26 Acum, domnul meu, viu este Domnul și viu este sufletul tău, că Domnul te-a oprit să verși sînge și să te ajuți cu mîna ta. Vrăjmașii tăi, cei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal!
27 Primește darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu, și să se împartă oamenilor cari merg după domnul meu.