2 Filistenii au urmărit pe Saul și pe fiii lui, și au ucis pe Ionatan, Abinadab și Malchișua, fiii lui Saul.
3 Saul a fost prins în toiul luptei; arcașii l-au ajuns și l-au rănit greu.
4 Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ți sabia, și străpunge-mă, ca nu cumva acești netăiați împrejur să vină să mă străpungă și să-și bată joc de mine.“ Cel ce-i ducea armele n’a voit, căci îi era teamă. Și Saul și-a luat sabia, și s’a aruncat în ea.
5 Cel ce ducea armele lui Saul, văzîndu-l mort, s’a aruncat și el în sabia lui, și a murit împreună cu el.
6 Astfel au perit în acelaș timp și în aceeaș zi, Saul și cei trei fii ai lui, cel ce-i purta armele, și toți oamenii lui.
7 Cei din Israel, cari erau dincolo de vale și dincolo de Iordan, văzînd că oamenii lui Israel fugeau și că Saul și fiii lui muriseră, și-au părăsit cetățile și au luat-o și ei la fugă. Și Filistenii au venit și s’au așezat în ele.
8 A doua zi, Filistenii au venit să desbrace pe cei morți, și au găsit pe Saul și pe cei trei fii ai lui căzuți pe muntele Ghilboa.