8 Sluga a luat din nou cuvîntul, și a zis lui Saul: „Uite eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, și ne va arăta drumul.“ –
9 Odinioară în Israel, cînd se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: „Haidem, să mergem la văzător!“ Căci acela care se numește azi prooroc, se numea odinioară văzător. –
10 Saul a zis slugii: „Ai dreptate; haidem să mergem!“ Și s’au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu.
11 Pe cînd se suiau ei spre cetate, au întîlnit niște fete cari ieșiseră să scoată apă; și le-au zis: „Aici este văzătorul?“
12 Ele le-au răspuns: „Da, iacă-l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentrucă poporul aduce jertfă pe înălțime.
13 Cînd veți intra în cetate, îl veți găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănînce; căci poporul nu mănîncă pînă nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvinteze jertfa; după aceea, mănîncă și cei poftiți. Suiți-vă dar, căci acum îl veți găsi.“
14 Și s’au suit în cetate. Tocmai cînd intrau pe poarta cetății, au fost întîlniți de Samuel, care ieșea să se suie pe înălțime.