14 și le-a vorbit așa, după sfatul tinerilor: „Tatăl meu v’a îngreuiat jugul, dar eu îl voi îngreuia și mai mult; tatăl meu v’a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioane.“
15 Astfel împăratul n’a ascultat pe popor; căci așa rînduise Dumnezeu, în vederea împlinirii cuvîntului, pe care-l spusese Domnul prin Ahia din Silo lui Ieroboam, fiul lui Nebat.
16 Cînd a văzut tot Israelul că împăratul nu-l ascultă, poporul a răspuns împăratului: „Ce parte avem noi cu David? Noi n’avem nicio moștenire cu fiul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum, vezi-ți de casă, Davide!“ Și tot Israelul s’a dus în corturile lui.
17 Copiii lui Israel, cari locuiau în cetățile lui Iuda, au fost singurii peste cari a domnit Roboam.
18 Atunci împăratul Roboam a trimes pe Hadoram, care era mai mare peste dări. Hadoram a fost împroșcat cu pietre de copiii lui Israel, și a murit. Și împăratul Roboam s’a grăbit și s’a suit într’un car, ca să fugă la Ierusalim.
19 Astfel s’a deslipit Israel de casa lui David pînă în ziua de azi.