2 Cronici 21 VDC

1 Iosafat a adormit cu părinții săi, și a fost îngropat cu părinții săi în cetatea lui David. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ioram.

2 Ioram avea ca frați, fii ai lui Iosafat, pe: Azaria, Iehiel, Zaharia, Azaria, Micael și Șefatia, toți fii ai lui Iosafat, împăratul lui Israel.

3 Tatăl lor le dăduse daruri însemnate în argint, în aur și în lucruri scumpe, împreună cu cetăți întărite în Iuda; dar împărăția a lăsat-o lui Ioram, pentrucă el era întîiul născut.

4 Cînd a luat Ioram în stăpînire împărăția tatălui său, și cînd s’a întărit, a omorît cu sabia pe toți frații săi și pe vreo cîțiva din capii lui Israel.

5 Ioram avea treizeci și doi de ani cînd a ajuns împărat, și a domnit opt ani la Ierusalim.

6 El a umblat în calea împăraților lui Israel, cum făcuse casa lui Ahab, căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, și a făcut ce este rău înaintea Domnului.

7 Dar Domnul n’a voit să peardă casa lui David, din pricina legămîntului pe care-l făcuse cu David, și din pricina făgăduinței pe care o făcuse că îi va da totdeauna o lumină, lui și fiilor lui.

8 Pe vremea sa, Edom s’a răsculat împotriva stăpînirii lui Iuda, și și-a pus un împărat.

9 Ioram a pornit cu căpeteniile și cu toate carăle sale. Sculîndu-se noaptea, a bătut pe Edomiți, cari-l înconjurau și pe căpeteniile carălor lor.

10 Răscoala lui Edom împotriva stăpînirii lui Iuda a ținut pînă în ziua de azi. În acelaș timp s’a răsculat și Libna împotriva stăpînirii lui, pentrucă părăsise pe Domnul, Dumnezeul părinților săi.

11 Ioram a făcut chiar înălțimi în munții lui Iuda. A tîrît pe locuitorii Ierusalimului la curvie, și a amăgit pe Iuda.

12 I-a venit o scrisoare dela proorocul Ilie, care zicea: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: „Pentrucă n’ai umblat în căile tatălui tău Iosafat, și în căile lui Asa, împăratul lui Iuda,

13 ci ai umblat în calea împăraților lui Israel; pentrucă ai tîrît la curvie pe Iuda și locuitorii Ierusalimului, cum a făcut casa lui Ahab față de Israel: și pentrucă ai omorît pe frații tăi, cari erau mai buni decît tine, și cari făceau parte din însăș casa tatălui tău; –

14 iată, Domnul va lovi cu o mare urgie pe poporul tău, pe fiii tăi, pe nevestele tale, și tot ce este al tău.

15 Iar pe tine, te va lovi cu o boală grea, cu o boală de măruntaie, care se va îngreuia din zi în zi pînă cînd îți vor ieși măruntaiele din pricina tăriei bolii.“

16 Și Domnul a ațîțat împotriva lui Ioram duhul Filistenilor și al Arabilor, cari sînt în vecinătatea Etiopienilor.

17 S’au suit împotriva lui Iuda, au năvălit în el, au jăfuit toate bogățiile cari se aflau în casa împăratului, și i-au luat fiii și nevestele, așa încît nu i-a mai rămas alt fiu decît Ioahaz, cel mai tînăr dintre fiii săi.

18 După toate acestea, Domnul l-a lovit cu o boală de măruntaie, care era fără leac.

19 Ea s’a îngreuiat din zi în zi, și pela sfîrșitul anului al doilea i-au ieșit lui Ioram măruntaiele din pricina tăriei bolii. A murit în dureri grele. Și poporul lui n’a ars tămîie în cinstea lui, cum făcuse pentru părinții lui.

20 Avea treizeci și doi de ani cînd a ajuns împărat, și a domnit opt ani la Ierusalim. A murit fără să lase părere de rău în urmă, și l-au îngropat în cetatea lui David, dar nu în mormintele împăraților.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36