2 Cronici 9 VDC

1 Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, și a venit la Ierusalim ca să-l încerce prin întrebări grele. Ea avea un alai foarte mare, și cămile încărcate cu mirodenii, aur mult de tot și pietre scumpe. S’a dus la Solomon, și i-a spus tot ce avea pe inimă.

2 Solomon i-a răspuns la toate întrebările, și n’a fost nimic pe care să nu fi știut Solomon să i-l lămurească.

3 Împărăteasa din Seba a văzut înțelepciunea lui Solomon, și casa pe care o zidise,

4 și bucatele dela masa lui, și locuința slujitorilor lui, și slujbele și hainele celor ce-i slujeau, și paharnicii lui și hainele lor, și treptele pe cari se suia la Casa Domnului. Uimită,

5 ea a zis împăratului: „Era adevărat deci ce am auzit eu în țara mea despre faptele și înțelepciunea ta!

6 Nu credeam tot ce se zicea, pînă n’am venit și am văzut cu ochii mei. Și iată că nu mi s’a istorisit nici jumătate din mărirea și înțelepciunea ta. Tu întreci faima pe care am auzit-o despre tine.

7 Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, cari sînt pururea înaintea ta, și cari aud înțelepciunea ta!

8 Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care S’a îndurat de tine, și te-a pus pe scaunul Lui de domnie ca împărat pentru Domnul, Dumnezeul tău! Pentrucă Dumnezeul tău iubește pe Israel și vrea să-l facă să rămînă în picioare pe vecie, pentru aceea te-a pus împărat peste el, ca să faci judecată și dreptate.“

9 Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanți de aur, foarte multe mirodenii, și pietre scumpe. N’au mai fost mirodenii ca cele date împăratului Solomon de împărăteasa din Seba.

10 Slujitorii lui Hiram și slujitorii lui Solomon, cari au adus aur din Ofir, au adus și lemn mirositor și pietre scumpe.

11 Împăratul a făcut cu lemnul mirositor scări pentru Casa Domnului și pentru casa împăratului, și arfe și alăute pentru cîntăreți. Nu se mai văzuse așa ceva în țara lui Iuda.

12 Împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit ea, ce a cerut, mai mult decît adusese ea împăratului. Apoi s’a întors și s’a dus în țara ei, ea și slujitorii ei.

13 Greutatea aurului care venea pe fiecare an lui Solomon era de șase sute șasezeci și șase de talanți de aur,

14 afară de ce lua dela negustorii cei mari și dela cei mici, dela toți împărații Arabiei și dela dregătorii țării, cari aduceau aur și argint lui Solomon.

15 Împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut, și pentru fiecare din ele a întrebuințat șase sute de sicli de aur bătut,

16 și alte trei sute de scuturi de aur bătut, și pentru fiecare din ele a întrebuințat trei sute de sicli de aur; și împăratul le-a pus în casa pădurii Libanului.

17 Împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeș, și l-a acoperit cu aur curat.

18 Scaunul acesta de domnie avea șase trepte, și un așternut pentru picioare, de aur, care se ținea de scaunul de domnie; de fiecare parte a scaunului erau răzimători, lîngă răzimători erau doi lei,

19 și pe cele șase trepte, de o parte și de alta, erau doisprezece lei. Așa ceva nu s’a făcut pentru nici o împărăție.

20 Toate paharele împăratului Solomon erau de aur, și toate vasele din casa pădurii Libanului erau de aur curat. Nu era nimic de argint: argintului nu i se dădea niciun preț, pe vremea lui Solomon.

21 Căci împăratul avea corăbii din Tarsis cari călătoreau cu slujitorii lui Hiram; și la fiecare trei ani veneau corăbiile din Tarsis, aducînd aur și argint, fildeș, maimuțe și păuni.

22 Împăratul Solomon a întrecut pe toți împărații pămîntului prin bogățiile și înțelepciunea lui.

23 Toți împărații pămîntului căutau să vadă pe Solomon, ca să audă înțelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.

24 Și fiecare din ei își aducea darul lui, lucruri de argint și lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai și catîri; așa era în fiecare an.

25 Solomon avea patru mii de iesle pentru caii dela carăle lui, și douăsprezece mii de călăreți pe cari i-a așezat în cetățile unde își ținea carăle și la Ierusalim lîngă împărat.

26 El stăpînea peste toți împărații, dela Rîu pînă la țara Filistenilor și pînă la hotarul Egiptului.

27 Împăratul a făcut argintul tot așa de obicinuit la Ierusalim ca pietrele, și cedrii tot atît de mulți ca smochinii sălbatici, cari cresc pe cîmpie.

28 Din Egipt și din toate țările se aduceau cai pentru Solomon.

29 Celelalte fapte ale lui Solomon, cele dintîi și cele depe urmă, nu sînt scrise oare în Cartea proorocului Natan, în proorocia lui Ahia din Silo, și în descoperirile proorocului Ieedo despre Ieroboam, fiul lui Nebat?

30 Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul.

31 Apoi Solomon a adormit cu părinții lui, și l-au îngropat în cetatea tatălui său David. Și, în locul lui, a domnit fiul său Roboam.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36