1 Iotam avea douăzeci și cinci de ani cînd a ajuns împărat, și a domnit șasesprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ierușa, fata lui Țadoc.
2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Ozia. Numai că n’a intrat în Templul Domnului. Totuș, poporul se strica mereu.
3 Iotam a zidit poarta de sus a Casei Domnului, și a făcut multe clădiri pe zidurile depe deal.
4 A zidit cetăți în muntele lui Iuda, și cetățui și turnuri în dumbrăvi.
5 A fost în război cu împăratul fiilor lui Amon, și i-a biruit. Fiii lui Amon i-au dat în anul acela o sută de talanți de argint, zece mii de cori de grîu, și zece mii de orz; și i-au plătit tot atît pe anul al doilea și al treilea.
6 Iotam a ajuns puternic, pentrucă și-a urmat necurmat căile înaintea Domnului, Dumnezeului său.
7 Celelalte fapte ale lui Iotam, toate războaiele lui, și tot ce a făcut el, sînt scrise în cartea împăraților lui Israel și Iuda.
8 El avea douăzeci și cinci de ani cînd a ajuns împărat și a domnit șasesprezece ani la Ierusalim.
9 Iotam a adormit cu părinții săi, și l-au îngropat în cetatea lui David. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ahaz.