5 Împăratul lui Israel a strîns pe prooroci, în număr de patru sute, și le-a zis: „Să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să-mi văd de treabă?“ Și ei au răspuns: „Suie-te, și Dumnezeu o va da în mînile împăratului.“
6 Dar Iosafat a zis: „Nu mai este aici nici un prooroc al Domnului, prin care să-L putem întreba?“
7 Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi proorocește nimic bun, nu proorocește niciodată decît rău: este Mica, fiul lui Imla.“ Și Iosafat a zis: „Să nu vorbească așa împăratul!“
8 Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător, și i-a zis: „Trimete să vină îndată Mica, fiul lui Imla.“
9 Împăratul lui Israel și Iosafat, împăratul lui Iuda, ședeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcați cu hainele lor împărătești; ședeau în locul de la intrarea porții Samariei. Și toți proorocii prooroceau înaintea lor.
10 Zedechia, fiul lui Chenaana, își făcuse niște coarne de fer, și a zis: „Așa vorbește Domnul: „Cu aceste coarne, vei bate pe Sirieni pînă îi vei nimici.“
11 Și toți proorocii au proorocit la fel, zicînd: „Suie-te la Ramot în Galaad, căci vei avea izbîndă și Domnul o va da în mînile împăratului.“