8 Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător, și i-a zis: „Trimete să vină îndată Mica, fiul lui Imla.“
9 Împăratul lui Israel și Iosafat, împăratul lui Iuda, ședeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcați cu hainele lor împărătești; ședeau în locul de la intrarea porții Samariei. Și toți proorocii prooroceau înaintea lor.
10 Zedechia, fiul lui Chenaana, își făcuse niște coarne de fer, și a zis: „Așa vorbește Domnul: „Cu aceste coarne, vei bate pe Sirieni pînă îi vei nimici.“
11 Și toți proorocii au proorocit la fel, zicînd: „Suie-te la Ramot în Galaad, căci vei avea izbîndă și Domnul o va da în mînile împăratului.“
12 Solul care se dusese să cheme pe Mica, i-a vorbit așa: „Iată, proorocii cu un gînd proorocesc de bine împăratului; cuvîntul tău să fie dar ca și cuvîntul fiecăruia din ei! Vestește de bine!“
13 Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti ce va spune Dumnezeul meu.“
14 Cînd a venit la împărat, împăratul i-a zis: „Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să-mi văd de treabă?“ El a răspuns: „Suiți-vă! Căci veți avea izbîndă, și vor fi dați în mînile voastre.“