8 Cînd s’a întors la Ierusalim, Iosafat a pus și aici, pentru judecățile Domnului și pentru neînțelegeri, Leviți, preoți și căpetenii peste casele părintești ale lui Israel.
9 Și iată poruncile pe cari li le-a dat: „Voi să lucrați în frica Domnului, cu credință și curăție de inimă.
10 În orice neînțelegere, care vă va fi supusă de frații voștri, cari locuiesc în cetățile lor, și anume: cu privire la un omor, la o lege, la o poruncă, la învățături și rînduieli, să-i luminați, ca să nu se facă vinovați față de Domnul, și să nu izbucnească mînia Lui peste voi și peste frații voștri. Așa să lucrați, și nu veți fi vinovați.
11 Și iată că aveți în frunte pe marele preot Amaria, pentru toate treburile Domnului, și pe Zebadia, fiul lui Ismael, căpetenia casei lui Iuda, pentru toate treburile împăratului, și aveți înainte ca dregători pe Leviți. Întăriți-vă și lucrați, și Domnul să fie cu cel ce va face binele!“