1 După aceea, fiii lui Moab și fiii lui Amon, și cu ei niște Moaniți, au pornit cu război împotriva lui Iosafat.
2 Au venit și au dat de știre lui Iosafat, zicînd: „O mare mulțime înaintează împotiva ta de dincolo de mare, din Siria, și sînt la Hațațon-Tamar, adică En-Ghedi.“
3 În spaima sa, Iosafat și-a îndreptat fața să caute pe Domnul, și a vestit un post pentru tot Iuda.
4 Iuda s’a adunat să cheme pe Domnul, și au venit din toate cetățile lui Iuda să caute pe Domnul.
5 Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda și a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curții celei noi.
6 Și a zis: „Doamne, Dumnezeul părinților noștri, nu ești Tu Dumnezeu în ceruri și nu stăpînești Tu peste toate împărățiile neamurilor? Oare n’ai Tu în mînă tăria și puterea, așa că nimeni nu Ți se poate împotrivi?