9 Preotul Iehoiada a dat sutașilor sulițele și scuturile, mari și mici, cari veneau dela împăratul David, și cari se aflau în Casa lui Dumnezeu.
10 A așezat tot poporul, fiecare cu arma în mînă, dela partea dreaptă pînă la partea stîngă a casei, lîngă altar și lîngă casă de jur împrejurul împăratului.
11 Au adus înainte pe fiul împăratului, i-au pus cununa împărătească și mărturia, și l-au făcut împărat. Și Iehoiada și fiii săi l-au uns, și au zis: „Trăiască împăratul.“
12 Atalia a auzit zarva poporului care alerga și mărea pe împărat, și a venit la popor în Casa Domnului.
13 S’a uitat. Și iată că, împăratul stătea pe scaunul său împărătesc la intrare. Căpeteniile și trîmbițele erau lîngă împărat; tot poporul țării se bucura, și sunau din trîmbițe, iar cîntăreții cu instrumentele de muzică ziceau cîntările de laudă. Atalia și-a sfîșiat hainele, și a zis: „Vînzare! Vînzare!“
14 Atunci preotul Iehoiada, scoțînd pe sutași, cari erau în fruntea oștirii, le-a zis: „Scoateți-o afară din șiruri, și oricine o va urma, să fie ucis.“ Căci preotul zisese: „N’o omorîți în Casa Domnului.“
15 I-au făcut loc, și s’a dus la casa împăratului pe intrarea porții cailor: și au omorît-o acolo.