3 căci nu puteau fi prăznuite la vremea lor, pentrucă preoții nu se sfințiseră în număr destul de mare și poporul nu se adunase la Ierusalim.
4 Lucrul avînd încuviințarea împăratului și a întregei adunări,
5 au hotărît să dea de veste în tot Israelul, dela Beer-Șeba pînă la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului, Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fuseseră prăznuite după cum era scris.
6 Alergătorii s’au dus cu scrisorile împăratului și căpeteniilor lui în tot Israelul și Iuda. Și, după porunca împăratului, au zis: „Copii ai lui Israel, întoarceți-vă la Domnul, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac și Israel, ca să Se întoarcă și El la voi, rămășiță scăpată din mîna împăraților Asiriei.
7 Nu fiți ca părinții voștri și ca frații voștri, cari au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului părinților lor, și pe cari de aceea i-a dat pradă pustiirii, cum vedeți.
8 Nu vă înțepeniți grumazul, ca părinții voștri; dați mîna Domnului, veniți la sfîntul Lui locaș, pe care l-a sfințit pe vecie, și slujiți Domnului, Dumnezeului vostru, pentruca mînia Lui aprinsă să se abată dela voi.
9 Dacă vă întoarceți la Domnul, frații voștri și fiii voștri vor găsi milă la ceice i-au luat robi, și se vor întoarce în țară. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este milostiv și îndurător, și nu-Și va întoarce Fața dela voi, dacă vă întoarceți la El.“