2 Cronici 30:5-11 VDC

5 au hotărît să dea de veste în tot Israelul, dela Beer-Șeba pînă la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului, Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fuseseră prăznuite după cum era scris.

6 Alergătorii s’au dus cu scrisorile împăratului și căpeteniilor lui în tot Israelul și Iuda. Și, după porunca împăratului, au zis: „Copii ai lui Israel, întoarceți-vă la Domnul, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac și Israel, ca să Se întoarcă și El la voi, rămășiță scăpată din mîna împăraților Asiriei.

7 Nu fiți ca părinții voștri și ca frații voștri, cari au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului părinților lor, și pe cari de aceea i-a dat pradă pustiirii, cum vedeți.

8 Nu vă înțepeniți grumazul, ca părinții voștri; dați mîna Domnului, veniți la sfîntul Lui locaș, pe care l-a sfințit pe vecie, și slujiți Domnului, Dumnezeului vostru, pentruca mînia Lui aprinsă să se abată dela voi.

9 Dacă vă întoarceți la Domnul, frații voștri și fiii voștri vor găsi milă la ceice i-au luat robi, și se vor întoarce în țară. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este milostiv și îndurător, și nu-Și va întoarce Fața dela voi, dacă vă întoarceți la El.“

10 Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate prin țara lui Efraim și Manase, pînă la Zabulon. Dar ei rîdeau și își băteau joc de ei.

11 Însă cîțiva oameni din Așer, din Manase și Zabulon, s’au smerit și au venit la Ierusalim.