12 Au adus în ele cu credincioșie darurile de mîncare, zeciuiala, și lucrurile sfinte. Levitul Conania avea grija lor, și fratele său Șimei era al doilea după el.
13 Iehiel, Azazia, Nahat, Asael, Ierimot, Iozabad, Eliel, Ismachia, Mahat și Benaia erau întrebuințați supt cîrmuirea lui Conania și a fratelui său Șimei, după porunca împăratului Ezechia și a lui Azaria, căpetenia Casei lui Dumnezeu.
14 Levitul Core, fiul lui Imna, ușier în partea de răsărit, avea grijă de darurile de bună voie aduse lui Dumnezeu, ca să împartă ce era adus Domnului prin ridicare și lucrurile prea sfinte.
15 În cetățile preoțești, Eden, Miniamin, Iosua, Șemaia, Amaria și Șecania erau puși supt cîrmuirea lui ca să împartă cu credincioșie fraților lor, mari și mici, partea cuvenită lor, după cetele lor:
16 celor de parte bărbătească înscriși dela vîrsta de trei ani în sus; tuturor celor ce intrau zilnic în Casa Domnului ca să-și facă slujba după însărcinările și după cetele lor;
17 preoților înscriși după casele lor părintești, și Leviților dela douăzeci de ani în sus, după slujbele și după cetele lor:
18 la toată adunarea preoților și Leviților înscriși cu toți pruncii lor, cu nevestele lor, cu fiii și fiicele lor, căci erau fără prihană în împărțirea lucrurilor sfinte.