4 Și a poruncit poporului, locuitorilor Ierusalimului, să dea preoților și Leviților partea cuvenită lor, ca să țină cu scumpătate legea Domnului.
5 Cînd a ieșit porunca aceasta, copiii lui Israel au dat din belșug cele dintîi roade de grîu, de must, de untdelemn, de miere, și din toate roadele de pe cîmp; au adus din belșug și zeciuiala din toate.
6 Tot odată, copiii lui Israel și Iuda, cari locuiau în cetățile lui Iuda, au dat zeciuiala din boi și oi, și zeciuiala din lucrurile sfinte cari erau închinate Domnului, Dumnezeului lor, și au făcut mai multe grămezi.
7 Au început să facă grămezile în luna a treia, și au isprăvit în luna a șaptea.
8 Ezechia și căpeteniile au venit să vadă grămezile, și au binecuvîntat pe Domnul și pe poporul Său Israel.
9 Și Ezechia a întrebat pe preoți și pe Leviți de grămezile acestea.
10 Atunci marele preot Azaria, din casa lui Țadoc, i-a răspuns: „De cînd au început să se aducă darurile în Casa Domnului, noi am mîncat, ne-am săturat, și a mai rămas mult, căci Domnul a binecuvîntat pe poporul Său. Și iată ce mare grămadă a mai rămas!“