4 A zidit altare în Casa Domnului, măcar că Domnul zisese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie.“
5 A zidit altare întregei oștiri a cerurilor, în cele două curți ale Casei Domnului.
6 Și-a trecut fiii prin foc în valea fiilor lui Hinom; umbla cu descîntece și vrăjitorii, și ținea la el oameni cari chemau duhurile și cari-i spuneau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mînie.
7 A pus chipul cioplit al idolului pe care-l făcuse, în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu spusese lui David și fiului său Solomon: „În casa aceasta, și în Ierusalim, pe care l-am ales din toate semințiile lui Israel Îmi voi pune Numele pe vecie.
8 Nu voi mai strămuta pe Israel din țara pe care am dat-o părinților voștri, numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată legea, învățăturile și poruncile date prin Moise.“
9 Dar Manase a fost pricina că Iuda și locuitorii Ierusalimului s’au rătăcit și au făcut rău mai mult decît neamurile pe cari le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
10 Domnul a vorbit lui Manase și poporului său, dar ei n’au vrut să asculte.