4 Împăratul Egiptului a pus împărat peste Iuda și peste Ierusalim pe Eliachim, fratele lui Ioahaz, și i-a schimbat numele în Ioiachim. Neco a luat pe fratele său Ioahaz, și l-a dus în Egipt.
5 Ioiachim avea douăzeci și cinci de ani cînd a ajuns împărat, și a domnit unsprezece ani la Ierusalim.El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său.
6 Nebucadnețar, împăratul Babilonului, s’a suit împotriva lui, și l-a legat cu lanțuri de aramă ca să-l ducă la Babilon.
7 Nebucadnețar a dus la Babilon unelte din Casa Domnului, și le-a pus în casa lui în Babilon.
8 Celelalte fapte ale lui Ioiachim, urîciunile pe cari le-a săvîrșit, și răul ce se afla în el, sînt scrise în cartea împăraților lui Israel și Iuda. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin.
9 Ioiachin avea opt ani cînd a ajuns împărat, și a domnit trei luni și zece zile la Ierusalim.El a făcut ce este rău înaintea Domnului.
10 În anul următor, împăratul Nebucadnețar l-a dus la Babilon împreună cu uneltele scumpe ale Casei Domnului. Și a pus împărat peste Iuda și peste Ierusalim pe Zedechia, fratele lui Ioiachin.