3 N’am învățat înțelepciunea,și nu cunosc știința sfinților.
4 Cine s’a suit la ceruri, și cine s’a pogorît din ele?Cine a adunat vîntul în pumnii lui?Cine a strîns apele în haina lui?Cine a hotărît toate marginile pămîntului?Cum se numește el, și cum cheamă pe fiul său? Știi tu lucrul acesta? –
5 Orice cuvînt al lui Dumnezeu este încercat.El este un scut pentru ceice se încred în El.
6 N’adăuga nimic la cuvintele Lui,ca să nu te pedepsească, și să fii găsit mincinos. –
7 Două lucruri Îți cer;nu mi le opri, înainte de moarte!
8 Depărtează dela mine neadevărul și cuvîntul mincinos;nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție,dă-mi pînea care-mi trebuie.
9 Ca nu cumva, în belșug, să mă lepăd de Tine, și să zic: „Cine este Domnul?“Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur,și să iau în deșert Numele Dumnezeului Meu. –