2 Până în ziua în care a fost primit sus, după ce prin Duhul Sfânt a dat porunci apostolilor pe care îi alesese;
3 Cărora, de asemenea, li s-a arătat viu după suferinţa sa, prin multe dovezi infailibile, fiind văzut de ei patruzeci de zile şi vorbind despre lucrurile privind împărăţia lui Dumnezeu;
4 Şi aflându-se împreună cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte promisiunea Tatălui, pe care, a spus el, aţi auzit-o de la mine.
5 Pentru că Ioan într-adevăr a botezat cu apă; dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt nu după multe zile.
6 De aceea, după ce s-au adunat, i-au cerut, spunând: Doamne, în acest timp vei reinstaura împărăţia lui Israel?
7 Iar el le-a spus: Nu este treaba voastră să ştiţi timpurile sau soroacele pe care Tatăl le-a pus în propria sa putere.
8 Ci veţi primi putere după ce Duhul Sfânt va fi venit peste voi; şi îmi veţi fi martori deopotrivă în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la cea mai îndepărtată parte a pământului.