Fapte 22 RFB13

1 Bărbaţi, fraţi şi părinţi, ascultaţi acum apărarea mea faţă de voi.

2 (Iar ei, când au auzit că le vorbeşte în limba ebraică, au păstrat şi mai mare tăcere, iar el a spus):

3 Eu sunt într-adevăr bărbat iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar crescut în această cetate la picioarele lui Gamaliel, învăţat conform cu exactitatea legii părinţilor şi am fost zelos pentru Dumnezeu, aşa cum sunteţi voi toţi în această zi.

4 Şi am persecutat această cale până la moarte, legând şi punând în închisori, deopotrivă bărbaţi şi femei.

5 Astfel şi înaltul preot îmi aduce mărturie şi toată adunarea bătrânilor, de la care am şi primit scrisori pentru fraţi şi m-am dus la Damasc să îi aduc pe cei de acolo legaţi, la Ierusalim, pentru a fi pedepsiţi.

6 Dar s-a întâmplat, în călătoria şi apropierea mea de Damasc, că pe la prânz, dintr-o dată a strălucit din cer o lumină mare în jurul meu.

7 Şi am căzut la pământ şi am auzit o voce, spunându-mi: Saule, Saule, pentru ce mă persecuţi?

8 Şi eu am răspuns: Cine eşti tu, Doamne? Iar el mi-a spus: Eu sunt Isus din Nazaret, pe care tu îl persecuţi.

9 Iar cei ce erau cu mine au văzut într-adevăr lumina şi li s-a făcut teamă; dar nu înţelegeau vocea celui ce îmi vorbea.

10 Iar eu am spus: Ce să fac, Doamne? Iar Domnul mi-a spus: Scoală-te şi du-te în Damasc; şi acolo ţi se va spune despre toate câte îţi sunt rânduite să le faci.

11 Şi în timp ce nu vedeam de gloria acelei lumini, fiind condus de mână de cei ce erau cu mine, am intrat în Damasc.

12 Iar unul, Anania, un bărbat evlavios conform legii, având mărturie bună de la toţi iudeii care locuiau acolo,

13 A venit la mine şi a stat în picioare şi mi-a spus: Frate Saul, primeşte vedere. Şi eu, în aceeaşi oră, am privit în sus spre el.

14 Iar el a spus: Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales, ca să cunoşti voia lui şi să vezi pe Cel Drept şi să auzi vocea gurii lui.

15 Pentru că îi vei fi martor înaintea tuturor oamenilor, despre ce ai văzut şi auzit.

16 Şi acum, de ce întârzii? Scoală-te şi botează-te şi spală-ţi păcatele, chemând numele Domnului.

17 Şi s-a întâmplat că, după ce eu am revenit la Ierusalim, tocmai când mă rugam în templu, eu am fost în extaz;

18 Şi l-am văzut, spunându-mi: Grăbeşte-te şi ieşi repede din Ierusalim, pentru că nu vor primi mărturia ta despre mine.

19 Şi eu am spus: Doamne, ei ştiu că am închis şi am bătut în fiecare sinagogă pe cei ce au crezut în tine;

20 Şi când a fost vărsat sângele martirului tău, Ştefan, stăteam şi eu acolo în picioare şi încuviinţam moartea lui şi am păzit hainele celor ce l-au ucis.

21 Iar el mi-a spus: Mergi, pentru că te voi trimite departe de aici, la neamuri.

22 Iar ei l-au ascultat până la acest cuvânt şi şi-au ridicat vocile, spunând: Ia de pe pământ pe unul ca acesta; fiindcă nu se cuvine să trăiască.

23 Dar pe când strigau şi azvârleau hainele şi aruncau praf în aer,

24 Căpetenia a poruncit ca el să fie dus în fortăreaţă şi a poruncit să fie cercetat prin biciuire, ca să afle din ce cauză strigau astfel împotriva lui.

25 Dar pe când îl legau cu curele, Pavel i-a spus centurionului care stătea lângă el în picioare: Vă este legiuit să biciuiţi un om, un roman, şi necondamnat?

26 Când a auzit centurionul, a venit şi a anunţat căpetenia, spunând: Ia seama la ce faci; fiindcă acest om este roman.

27 Atunci căpetenia a venit şi i-a zis: Spune-mi, eşti roman? Iar el a spus: Da.

28 Şi căpetenia a răspuns: Eu, cu o mare sumă de bani am cumpărat această libertate. Iar Pavel a spus: Dar eu sunt chiar născut liber.

29 Atunci, îndată s-au îndepărtat de el cei ce trebuiau să îl cerceteze; iar căpeteniei îi era şi ei teamă după ce a aflat că era roman şi pentru că îl legase.

30 Iar a doua zi, pentru că voia să ştie într-adevăr pentru ce fusese acuzat de iudei, l-a dezlegat din legăturile sale şi a poruncit marilor preoţi şi întregului lor consiliu să vină; şi l-a adus jos pe Pavel şi l-a pus înaintea lor.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25