Fapte 12 RFB13

1 Şi pe timpul acela, Irod, împăratul, şi-a întins mâinile ca să chinuiască pe unii din biserică.

2 Şi l-a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.

3 Şi deoarece a văzut că aceasta a plăcut iudeilor, a mai luat şi pe Petru. (Atunci erau zilele azimelor).

4 Şi după ce l-a prins, l-a pus în închisoare şi l-a predat la patru grupe de patru soldaţi să îl păzească, vrând, după Paşti, să îl ducă înaintea poporului.

5 Aşadar, Petru era ţinut în închisoare; dar biserica făcea rugăciune fără încetare către Dumnezeu pentru el.

6 Şi când Irod avea de gând să îl aducă afară, în noaptea aceea Petru dormea între doi soldaţi, legat cu două lanţuri; şi paznicii înaintea porţii ţineau închisoarea.

7 Şi iată, îngerul Domnului a venit peste el şi o lumină a strălucit în închisoare; şi l-a lovit în coaste pe Petru şi l-a ridicat, spunând: Scoală-te repede. Şi lanţurile lui au căzut de pe mâini.

8 Şi îngerul i-a spus: Încinge-te şi leagă-ţi sandalele. Şi a făcut aşa. Iar el i-a spus: Aruncă-ţi haina pe tine şi urmează-mă.

9 Şi a ieşit şi l-a urmat; şi nu ştia că era adevărat ceea ce se făcea prin înger, ci s-a gândit că a văzut o viziune.

10 După ce au trecut de prima şi a doua gardă, au ajuns la poarta de fier care ducea în cetate, care li s-a deschis singură; şi au ieşit şi au trecut de o stradă; şi îndată îngerul a plecat de la el.

11 Şi după ce Petru şi-a venit în fire, a spus: Acum ştiu într-adevăr că Domnul a trimis îngerul său şi m-a eliberat din mâna lui Irod şi din toată aşteptarea poporului iudeilor.

12 Şi după ce s-a lămurit, a ajuns la casa Mariei, mama lui Ioan, numit şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi şi se rugau.

13 Şi pe când Petru bătea la uşa porţii, o servitoare pe nume Roda a venit să asculte.

14 Şi când a recunoscut vocea lui Petru, de bucurie nu a deschis poarta, ci a alergat înăuntru şi a spus că Petru stătea în picioare înaintea porţii.

15 Iar ei i-au spus: Eşti nebună. Dar ea afirma cu tărie că aşa este. Atunci ei au spus: Este îngerul lui.

16 Dar Petru continua să bată; şi, deschizând, l-au văzut şi erau înmărmuriţi.

17 Dar el, făcându-le semn cu mâna să tacă, le-a povestit cum l-a scos Domnul din închisoare. Şi a spus: Arătaţi acestea lui Iacov şi fraţilor. Şi a plecat şi s-a dus în alt loc.

18 Şi îndată ce s-a făcut ziuă, nu mică a fost tulburarea printre soldaţi, despre ce s-a întâmplat cu Petru.

19 Şi după ce Irod l-a căutat şi nu l-a găsit, a cercetat paznicii şi a poruncit să fie ucişi. Şi a coborât din Iudeea la Cezareea şi a rămas acolo.

20 Iar Irod era furios pe cei din Tir şi Sidon; dar au venit la el într-un gând şi, făcându-şi prieten pe Blast, cameristul împăratului, au cerut pace, pentru că ţara lor era hrănită din ţara împăratului.

21 Şi într-o zi anume, Irod, înveşmântat în haină împărătească, şedea pe tronul său şi le ţinea un discurs.

22 Şi poporul a strigat spunând: Vocea unui dumnezeu şi nu a unui om.

23 Şi îndată, îngerul Domnului l-a lovit, pentru că nu a dat lui Dumnezeu gloria; şi a fost mâncat de viermi şi şi-a dat duhul.

24 Dar cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţea.

25 Şi Barnaba şi Saul s-au întors din Ierusalim după ce şi-au împlinit serviciul, şi au luat cu ei pe Ioan, numit şi Marcu.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25