24 Şi a doua zi au intrat în Cezareea. Şi Corneliu îi aştepta şi a chemat la un loc rudele lui şi prietenii apropiaţi.
25 Şi pe când intra Petru, Corneliu, întâmpinându-l, a căzut la picioarele lui şi i s-a închinat.
26 Dar Petru l-a ridicat, spunând: Scoală-te; eu însumi tot om sunt.
27 Şi pe când vorbea cu el, a intrat şi a găsit pe mulţi care erau adunaţi.
28 Şi le-a spus: Voi ştiţi că nu este legiuit pentru un bărbat iudeu să se alăture, sau să vină la unul din altă naţiune; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc niciun om profan sau necurat.
29 Din această cauză am venit fără împotrivire, îndată ce s-a trimis după mine; de aceea întreb, cu ce scop aţi trimis după mine?
30 Şi Corneliu a spus: Acum patru zile posteam până la ora aceasta; şi la ora nouă mă rugam în casa mea şi iată, un bărbat în haine strălucitoare a stat în picioare înaintea mea,