8 Dar Elima, vrăjitorul, (fiindcă aşa este numele lui prin interpretare) li s-a împotrivit, căutând să întoarcă pe proconsul de la credinţă.
9 Atunci Saul, (care este şi Pavel) fiind umplut de Duhul Sfânt şi uitându-se cu atenţie la el,
10 A spus: O, tu plin de toată viclenia şi de toată ticăloşia, copil al diavolului, duşman a toată dreptatea, nu vei înceta tu să perverteşti căile drepte ale Domnului?
11 Şi acum, iată, mâna Domnului este peste tine şi vei fi orb, nevăzând soarele un timp. Şi îndată a căzut peste el ceaţă şi întuneric; şi se învârtea căutând pe cineva să îl conducă de mână.
12 Atunci, proconsulul, când a văzut ce s-a făcut, a crezut, fiind înmărmurit de doctrina Domnului.
13 Şi după ce Pavel şi cei cu el au ridicat ancora din Pafos, au venit la Perga, în Pamfilia; şi Ioan, plecând de la ei, s-a întors la Ierusalim.
14 Şi după ce ei au plecat din Perga, au venit la Antiohia, în Pisidia, şi au intrat în sinagogă în ziua de sabat şi au şezut.