23 Şi au scris astfel prin mâna lor: Apostolii şi bătrânii şi fraţii, salutare fraţilor care sunt dintre neamuri în Antiohia şi Siria şi Cilicia;
24 Întrucât am auzit că unii care au ieşit dintre noi v-au tulburat prin cuvinte, subminându-vă sufletele, zicând: Să fiţi circumcişi şi să ţineţi legea; cărora nu le-am dat vreo astfel de poruncă;
25 Ni s-a părut cuvenit, fiind adunaţi într-un gând, să trimitem la voi bărbaţi aleşi, cu preaiubiţii noştri Barnaba şi Pavel,
26 Oameni care şi-au riscat vieţile pentru numele Domnului nostru Isus Cristos.
27 De aceea am trimis pe Iuda şi Sila, care vă vor spune şi ei, cu gura, aceleaşi lucruri.
28 Fiindcă i s-a părut cuvenit Duhului Sfânt şi nouă, să nu vă încărcăm cu nicio greutate mai mare decât aceste lucruri necesare:
29 Să vă feriţi de cele sacrificate idolilor şi de sânge şi de animale sugrumate şi de curvie; de care dacă vă păziţi, bine veţi face. Fiţi sănătoşi.