12 Şi de acolo la Filipi, care este cea mai de seamă cetate a acelei părţi din Macedonia, o colonie; şi am fost în acea cetate, rămânând câteva zile.
13 Şi în ziua de sabat ne-am dus afară din cetate, lângă râu, unde era de obicei rugăciune; şi am stat jos şi am vorbit femeilor care erau adunate.
14 Şi o anumită femeie, numită Lidia, vânzătoare de purpură din cetatea Tiatirei, care se închina lui Dumnezeu, ne-a auzit; a cărei inimă Domnul a deschis-o ca să dea atenţie lucrurilor vorbite de Pavel.
15 Şi după ce a fost botezată ea şi casa ei, ne-a implorat, spunând: Dacă m-aţi judecat a fi credincioasă Domnului, intraţi în casa mea şi rămâneţi. Şi ne-a constrâns.
16 Şi s-a întâmplat că, pe când mergeam noi la rugăciune, ne-a întâlnit o tânără roabă, posedată de un duh de ghicire, care aducea stăpânilor ei mult câştig prin ghicire;
17 Aceasta, îl urma pe Pavel şi pe noi şi striga, spunând: Aceşti oameni sunt robii Dumnezeului cel preaînalt, care ne arată calea salvării.
18 Şi a făcut aceasta multe zile. Dar Pavel, fiind mâhnit, s-a întors şi a spus duhului: Îţi poruncesc, în numele lui Isus Cristos, să ieşi din ea. Şi a ieşit în aceeaşi oră.