21 Şi învaţă obiceiuri care nu ne sunt permise de lege nici să le primim, nici să le facem, romani fiind.
22 Şi mulţimea s-a ridicat împreună împotriva lor; şi magistraţii le-au smuls hainele şi au poruncit să îi bată.
23 Şi după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în închisoare, poruncind temnicerului să îi ţină în siguranţă.
24 Acesta, primind o astfel de poruncă, i-a aruncat în închisoarea interioară şi le-a strâns picioarele în butuci.
25 Şi la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau laude lui Dumnezeu; şi prizonierii îi auzeau.
26 Şi dintr-odată a fost un cutremur mare, aşa încât s-au zguduit temeliile închisorii; şi îndată, toate uşile s-au deschis şi legăturile fiecăruia s-au dezlegat.
27 Şi temnicerul, trezindu-se din somnul său şi văzând uşile închisorii deschise, a scos sabia şi avea de gând să se omoare, presupunând că prizonierii fugiseră.