27 Şi temnicerul, trezindu-se din somnul său şi văzând uşile închisorii deschise, a scos sabia şi avea de gând să se omoare, presupunând că prizonierii fugiseră.
28 Dar Pavel a strigat cu voce tare, spunând: Nu îţi face niciun rău; fiindcă toţi suntem aici.
29 Atunci el a cerut o lumină şi s-a repezit înăuntru şi a venit tremurând şi a căzut înaintea lui Pavel şi Sila.
30 Şi i-a dus afară şi a spus: Domnilor, ce trebuie să fac pentru a fi salvat?
31 Iar ei au spus: Crede în Domnul Isus Cristos şi vei fi salvat tu şi casa ta.
32 Şi i-au vorbit cuvântul Domnului, lui şi tuturor care erau în casa lui.
33 Şi el i-a luat în aceeaşi oră a nopţii şi le-a spălat loviturile; şi îndată a fost botezat, el şi toţi ai lui.