13 Dar când iudeii din Tesalonic au ştiut că şi în Bereea era predicat de către Pavel cuvântul lui Dumnezeu, au venit şi acolo şi au stârnit poporul.
14 Şi atunci, fraţii l-au trimis îndată pe Pavel ca şi cum ar fi mers spre mare; dar şi Sila şi Timotei au rămas amândoi acolo.
15 Şi cei ce îl conduceau pe Pavel, l-au adus la Atena; şi, primind poruncă pentru Sila şi Timotei, ca să vină la el cu toată graba, au plecat.
16 Şi, în timp ce Pavel îi aştepta la Atena, i s-a întărâtat duhul în el când a văzut cetatea cu totul dedată idolatriei.
17 De aceea dezbătea în sinagogă cu iudeii şi cu cei religioşi şi în fiecare zi în piaţă cu cei ce îl întâlneau.
18 Atunci, l-au întâlnit unii filozofi dintre epicurieni şi dintre stoici. Şi unii spuneau: Ce doreşte să spună guralivul acesta? Iar alţii: Se pare că este proclamatorul unor dumnezei străini, pentru că le predica pe Isus şi învierea.
19 Şi l-au luat şi l-au adus în Areopag, spunând: Putem şti ce este doctrina aceasta nouă, despre care vorbeşti?