16 Şi, în timp ce Pavel îi aştepta la Atena, i s-a întărâtat duhul în el când a văzut cetatea cu totul dedată idolatriei.
17 De aceea dezbătea în sinagogă cu iudeii şi cu cei religioşi şi în fiecare zi în piaţă cu cei ce îl întâlneau.
18 Atunci, l-au întâlnit unii filozofi dintre epicurieni şi dintre stoici. Şi unii spuneau: Ce doreşte să spună guralivul acesta? Iar alţii: Se pare că este proclamatorul unor dumnezei străini, pentru că le predica pe Isus şi învierea.
19 Şi l-au luat şi l-au adus în Areopag, spunând: Putem şti ce este doctrina aceasta nouă, despre care vorbeşti?
20 Fiindcă aduci lucruri străine la urechile noastre; de aceea intenţionăm să ştim ce înseamnă acestea.
21 (Fiindcă toţi atenienii şi străinii care erau acolo nu îşi petreceau timpul cu nimic altceva decât să spună, sau să audă ceva nou.)
22 Atunci Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului şi a spus: Bărbaţi din Atena, îmi dau seama că în toate lucrurile voi sunteţi prea superstiţioşi.