19 Şi mulţi dintre cei care lucraseră artele magiei, au adus cărţile la un loc şi le-au ars înaintea tuturor; şi au calculat preţul lor şi au găsit că era de cincizeci de mii de arginţi.
20 Astfel cuvântul lui Dumnezeu a crescut cu putere şi a învins.
21 După ce s-au terminat acestea, Pavel s-a hotărât în duhul, după ce traversase Macedonia şi Ahaia, să meargă la Ierusalim, spunând: După ce voi fi fost acolo, trebuie să văd şi Roma.
22 Astfel a trimis în Macedonia pe doi dintre cei ce îl serveau, Timotei şi Erast; dar el a stat un timp în Asia.
23 Şi s-a făcut în acel timp nu mică tulburare despre calea aceea.
24 Fiindcă unul, numit Demetrie, un argintar, care făcea temple din argint pentru Diana, aducând nu puţin câştig meşterilor,
25 Pe care el i-a chemat împreună cu lucrătorii cu ocupaţii asemănătoare şi a spus: Domnilor, ştiţi că prin această muncă avem bogăţia noastră.