31 Şi pe când căutau să îl ucidă, a urcat vestea la căpetenia cohortei că tot Ierusalimul era întărâtat;
32 Acesta îndată a luat soldaţi şi centurioni şi a fugit jos la ei; şi când au văzut pe căpetenie şi pe soldaţi, au încetat să îl bată pe Pavel.
33 Atunci, căpetenia s-a apropiat şi l-a luat, şi a poruncit să fie legat cu două lanţuri; şi a întrebat cine este şi ce a făcut.
34 Şi în mulţime unii strigau ceva şi alţii altceva; şi, neputând să ştie ceva sigur din cauza tumultului, a poruncit să îl ducă în fortăreaţă.
35 Şi când a ajuns pe trepte, a fost astfel: că era purtat de soldaţi din cauza violenţei poporului.
36 Fiindcă mulţimea poporului îl urmărea, strigând: Luaţi-l!
37 Şi pe când Pavel urma să fie dus în fortăreaţă, a spus căpeteniei: Îmi este permis să îţi spun ceva? Iar el a spus: Vorbești greceşte?