1 Bărbaţi, fraţi şi părinţi, ascultaţi acum apărarea mea faţă de voi.
2 (Iar ei, când au auzit că le vorbeşte în limba ebraică, au păstrat şi mai mare tăcere, iar el a spus):
3 Eu sunt într-adevăr bărbat iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar crescut în această cetate la picioarele lui Gamaliel, învăţat conform cu exactitatea legii părinţilor şi am fost zelos pentru Dumnezeu, aşa cum sunteţi voi toţi în această zi.
4 Şi am persecutat această cale până la moarte, legând şi punând în închisori, deopotrivă bărbaţi şi femei.
5 Astfel şi înaltul preot îmi aduce mărturie şi toată adunarea bătrânilor, de la care am şi primit scrisori pentru fraţi şi m-am dus la Damasc să îi aduc pe cei de acolo legaţi, la Ierusalim, pentru a fi pedepsiţi.
6 Dar s-a întâmplat, în călătoria şi apropierea mea de Damasc, că pe la prânz, dintr-o dată a strălucit din cer o lumină mare în jurul meu.
7 Şi am căzut la pământ şi am auzit o voce, spunându-mi: Saule, Saule, pentru ce mă persecuţi?