2 Şi după ce a fost chemat, Tertul a început să acuze, spunând: Văzând că prin tine ne bucurăm de multă pace şi că au fost făcute lucrări bune pentru această naţiune prin prevederea ta,
3 Le primim întotdeauna şi în toate locurile, preanobile Felix, cu toată mulţumirea.
4 Dar ca nu cumva să te mai reţin, te rog să ne asculţi pe scurt cu bunăvoinţa ta.
5 Fiindcă l-am găsit pe acest bărbat a fi o ciumă, instigator la revoltă printre toţi iudeii din întreaga lume şi un conducător al partidei nazarinenilor;
6 Care a încercat de asemenea să pângărească templul; şi pe care l-am prins şi voiam să îl judecăm conform cu legea noastră.
7 Dar căpetenia Lisias a venit şi l-a luat cu mare violenţă din mâinile noastre,
8 Şi a poruncit acuzatorilor lui să vină înaintea ta. Dacă îl vei cerceta, tu însuţi vei putea afla de la el despre toate lucrurile de care îl acuzăm noi.