6 Şi după ce a rămas mai mult de zece zile printre ei, a coborât la Cezareea; şi a doua zi, şezând pe scaunul de judecată, a poruncit să fie adus Pavel.
7 Şi după ce a venit el, iudeii care au coborât de la Ierusalim au stat în picioare împrejur şi au adus plângeri multe şi grele împotriva lui Pavel, pe care nu au fost în stare să le dovedească.
8 În timp ce el se apăra: Nu am păcătuit deloc, nici împotriva legii iudeilor, nici împotriva templului, nici chiar împotriva Cezarului.
9 Dar Festus, voind să facă o favoare iudeilor, i-a răspuns lui Pavel şi a zis: Eşti de acord să urci la Ierusalim şi acolo să fii judecat despre acestea înaintea mea?
10 Atunci Pavel a spus: Stau în picioare la scaunul de judecată al Cezarului, unde ar trebui să fiu judecat; nu am făcut nimic rău iudeilor, aşa cum ştii foarte bine.
11 Dar dacă sunt nedrept, sau am făcut ceva demn de moarte, nu mă feresc să mor; dar dacă nu este nimic din acestea de care ei mă acuză, nimeni nu mă poate da lor. Apelez la Cezar.
12 Atunci Festus, după ce a stat de vorbă cu consiliul, a răspuns: La Cezar ai apelat? La Cezar vei merge.