10 Şi l-au recunoscut că era cel care şedea pentru milostenii la poarta Frumoasă a templului; şi au fost umpluţi de mirare şi uimire la ceea ce i s-a întâmplat.
11 Şi pe când ologul care fusese vindecat se ţinea de Petru şi Ioan, tot poporul alerga împreună la ei în porticul numit al lui Solomon, minunându-se tare.
12 Şi când a văzut Petru, a răspuns poporului: Bărbaţi israeliţi, de ce vă minunaţi de aceasta? Sau de ce priviţi cu atenţie la noi, ca şi cum prin propria noastră putere sau sfinţenie l-am făcut să umble?
13 Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacob, Dumnezeul părinţilor noştri, l-a glorificat pe Fiul său Isus; pe care voi l-aţi trădat şi l-aţi negat în prezenţa lui Pilat, când el era hotărât să îi dea drumul.
14 Dar voi l-aţi negat pe Cel Sfânt şi Drept şi aţi cerut să vă fie dat un ucigaş;
15 Şi l-aţi ucis pe Prinţul vieţii, pe care Dumnezeu l-a înviat dintre morţi; pentru care noi suntem martori.
16 Şi prin credinţa în numele lui, numele lui l-a întărit pe acest om, pe care îl vedeţi şi îl cunoaşteţi; chiar credinţa care este prin el i-a dat această sănătate deplină în prezenţa voastră a tuturor.