11 Şi mare frică a venit peste toată biserica şi peste toţi câţi au auzit acestea.
12 Şi prin mâinile apostolilor s-au făcut multe semne şi minuni în popor; (şi toţi erau cu un gând în porticul lui Solomon.
13 Dar dintre ceilalţi nu cuteza niciun om să li se alăture; dar poporul îi preamărea.
14 Şi tot mai mulţi credincioşi erau adăugaţi Domnului, mulţimi deopotrivă de bărbaţi şi femei).
15 Într-atât de mult încât duceau afară în străzi pe bolnavi şi îi puneau pe paturi şi pe saltele, ca măcar umbra lui Petru, trecând pe acolo, să îi poată învălui pe unii din ei.
16 Şi a venit de asemenea o mulţime din cetăţile din jur la Ierusalim, aducându-i bolnavi şi pe cei care erau chinuiţi de duhuri necurate; şi au fost vindecaţi toţi.
17 Atunci înaltul preot s-a sculat şi toţi cei împreună cu el, (aceştia fiind partida saducheilor) şi au fost umpluţi de indignare;