15 Într-atât de mult încât duceau afară în străzi pe bolnavi şi îi puneau pe paturi şi pe saltele, ca măcar umbra lui Petru, trecând pe acolo, să îi poată învălui pe unii din ei.
16 Şi a venit de asemenea o mulţime din cetăţile din jur la Ierusalim, aducându-i bolnavi şi pe cei care erau chinuiţi de duhuri necurate; şi au fost vindecaţi toţi.
17 Atunci înaltul preot s-a sculat şi toţi cei împreună cu el, (aceştia fiind partida saducheilor) şi au fost umpluţi de indignare;
18 Şi şi-au pus mâinile pe apostoli şi i-au pus în închisoarea comună.
19 Dar îngerul Domnului, în timpul nopţii, a deschis uşile închisorii şi i-a condus afară şi a spus:
20 Duceţi-vă, staţi în picioare şi vorbiţi poporului în templu toate cuvintele vieţii acesteia.
21 Şi, când au auzit, au intrat în templu devreme dimineaţa şi îi învăţau. Dar înaltul preot şi cei cu el, au venit şi au convocat consiliul şi întreg sfatul bătrânilor copiilor lui Israel şi au trimis la închisoare să îi aducă.