23 Spunând: Într-adevăr, am găsit închisoarea închisă cu toate în siguranţă şi paznicii stând afară în faţa uşilor; dar când am deschis, nu am găsit pe nimeni înăuntru.
24 Şi când înaltul preot şi căpetenia templului şi preoţii de seamă au auzit aceste cuvinte, erau nedumeriţi referitor la ei până unde se va ajunge cu aceasta.
25 Atunci a venit unul şi le-a povestit, spunând: Iată, bărbaţii pe care i-aţi pus în închisoare stau în picioare în templu şi învaţă poporul.
26 Atunci s-a dus căpetenia împreună cu ofiţerii şi i-au adus fără violenţă fiindcă se temeau de popor, ca nu cumva să fie împroşcaţi cu pietre.
27 Şi după ce i-au adus, i-au aşezat în faţa consiliului; şi înaltul preot i-a întrebat,
28 Spunând: Nu v-am poruncit noi cu tărie să nu îi învăţaţi în numele acesta? Şi iată, aţi umplut Ierusalimul cu doctrina voastră şi vreţi să aduceţi sângele acestui om peste noi.
29 Atunci Petru şi apostolii au răspuns şi au zis: Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni.