35 Acest Moise, pe care l-au negat, spunând: Cine te-a făcut pe tine conducător şi judecător? Dumnezeu l-a trimis pe acesta să fie conducător şi eliberator prin mâna îngerului care i s-a arătat în rug.
36 Acesta i-a condus afară, după ce a făcut minuni şi semne în ţara Egiptului şi în Marea Roşie şi în pustie patruzeci de ani.
37 Acesta este acel Moise, care a spus fiilor lui Israel: Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica un profet dintre fraţii voştri, asemenea mie; pe el să îl ascultaţi.
38 Acesta este cel care a fost în biserica din pustie cu îngerul care i-a vorbit în muntele Sinai şi cu părinţii noştri; care a primit oracolele vii să ni le dea nouă;
39 Căruia părinţii noştri au refuzat să îi dea ascultare, şi l-au respins, şi în inimile lor s-au întors în Egipt,
40 Spunând lui Aaron: Fă-ne dumnezei să meargă înaintea noastră; cât despre acest Moise, care ne-a condus afară din ţara Egiptului, nu ştim ce i s-a întâmplat.
41 Şi au făcut un viţel în acele zile şi au oferit sacrificii idolului şi s-au bucurat în faptele propriilor lor mâini.