1 Ascultaţi cuvântul pe care Domnul vi-l vorbeşte, casă a lui Israel;
2 Astfel spune Domnul: Nu învăţaţi calea păgânilor şi nu vă descurajaţi la semnele cerurilor, pentru că păgânii sunt îngroziţi de ele.
3 Pentru că obiceiurile popoarelor sunt deşertăciune, pentru că unul taie un copac din pădure, lucrarea mâinilor meşteşugarului, cu securea.
4 Ei îl împodobesc cu argint şi cu aur; îl fixează cu cuie şi cu ciocane, ca să nu se mişte.
5 Ei sunt drepţi ca un palmier, dar nu vorbesc; trebuie să fie căraţi, deoarece nu pot merge singuri. Nu vă temeţi de ei; căci nu pot face rău şi nici nu este în puterea lor să facă bine.
6 Deoarece nu este nimeni asemenea ţie, Doamne; tu eşti mare şi numele tău este mare în putere.