1 În acel timp, spune Domnul, vor scoate oasele împăraţilor lui Iuda şi oasele prinţilor lui şi oasele preoţilor şi oasele profeţilor şi oasele locuitorilor Ierusalimului, din mormintele lor;
2 Şi le vor întinde înaintea soarelui şi a lunii şi a întregii oştiri a cerului, pe care le-au iubit şi cărora le-au servit şi după care au umblat şi pe care le-au căutat şi cărora li s-au închinat; nu vor fi adunate nici nu vor fi îngropate; vor fi ca balegă pe faţa pământului.
3 Şi moartea va fi aleasă, mai degrabă decât viaţa, de toată rămăşiţa celor care rămân din această familie rea, de cei care rămân în toate locurile unde îi vor fi alungat, spune Domnul oştirilor.
4 Mai mult, tu să le spui: Astfel spune Domnul: Vor cădea ei şi nu se vor ridica? Se va abate el şi nu se va întoarce?
5 De ce atunci, acest popor al Ierusalimului, a decăzut printr-o continuă decădere? Ei ţin tare înşelăciunea, refuză să se întoarcă.
6 Eu am dat ascultare şi am auzit, dar ei nu au vorbit drept; nimeni nu s-a pocăit de stricăciunea lui, spunând: Ce am făcut? Fiecare s-a întors la alergarea lui, precum calul se aruncă în bătălie.
7 Da, barza în cer cunoaşte timpurile ei rânduite; şi turturica şi cocorul şi rândunica păzesc timpul venirii lor; dar poporul meu nu cunoaşte judecata Domnului.
8 Cum ziceţi: Noi suntem înţelepţi şi legea Domnului este cu noi? Iată, într‑adevăr, în zadar a făcut-o; tocul scribilor este în zadar.
9 Înţelepţii sunt ruşinaţi, ei sunt descurajaţi şi prinşi; iată, au respins cuvântul Domnului; şi ce înţelepciune este în ei?
10 De aceea voi da pe soţiile lor altora şi câmpurile lor celor care le vor moşteni, pentru că fiecare, de la cel mai mic până la cel mai mare, este dedat la lăcomie, de la profet până la preot, fiecare se poartă fals.
11 Fiindcă au vindecat vătămarea fiicei poporului meu cu uşurătate, spunând: Pace, pace! când nu este pace.
12 Au fost ei ruşinaţi că au comis urâciune? Nu, nu au fost deloc ruşinaţi, nici nu puteau să roşească; de aceea ei vor cădea printre cei care cad; la timpul când îi cercetez vor fi doborâţi, spune Domnul.
13 Îi voi mistui într-adevăr, spune Domnul; nu vor fi struguri în viţă, nici smochine în smochin şi frunza se va ofili; şi lucrurile pe care le-am dat lor vor trece de la ei.
14 De ce şedem liniştiţi? Adunaţi-vă şi să intrăm în cetăţile apărate şi să tăcem acolo, pentru că Domnul Dumnezeul nostru ne-a amuţit şi ne-a dat apă cu fiere să bem, pentru că am păcătuit împotriva Domnului.
15 Am căutat pacea, dar nimic bun nu a venit; şi am căutat un timp de sănătate dar, iată, tulburare.
16 Pufăitul cailor lui s-a auzit din Dan; toată ţara a tremurat la sunetul nechezatului celor puternici ai lui; fiindcă au venit şi au mâncat ţara şi tot ce este în ea; cetatea şi pe cei care locuiau în ea.
17 Căci, iată, voi trimite printre voi şerpi, năpârci, ce nu vor fi fermecate şi vă vor muşca, spune Domnul.
18 Când mă mângâi împotriva întristării mele, îmi este leşinată inima în mine.
19 Iată, vocea strigătului fiicei poporului meu din cauza celor care locuiesc într-o ţară îndepărtată: Nu este Domnul în Sion? Nu este împăratul lui în Sion? De ce m‑au mâniat cu chipurile lor cioplite şi cu deşertăciuni străine?
20 Secerişul a trecut, vara s-a sfârşit şi noi nu suntem salvaţi.
21 Pentru vătămarea fiicei poporului meu sunt eu vătămat; sunt negru; m-a apucat înmărmurirea.
22 Nu este balsam în Galaad? Nu este un doctor acolo? De ce atunci, nu se face vindecare fiicei poporului meu?