1 Şi împăratul Zedechia, fiul lui Iosia, a domnit în locul lui Ieconia, fiul lui Ioiachim, pe care Nebucadneţar, împăratul Babilonului, îl făcuse împărat în ţara lui Iuda.
2 Dar nici el, nici servitorii lui, nici poporul ţării, nu au dat ascultare cuvintelor Domnului pe care el le vorbise prin profetul Ieremia.
3 Şi împăratul Zedechia a trimis pe Iucal, fiul lui Şelemia, şi pe Ţefania, fiul lui Maaseia, preotul, la profetul Ieremia, spunând: Roagă-te acum Domnului Dumnezeului nostru pentru noi.
4 Şi Ieremia intra şi ieşea în mijlocul poporului, pentru că nu îl puseseră în închisoare.
5 Atunci armata lui Faraon ieşise din Egipt; şi când caldeenii care asediau Ierusalimul au auzit veştile despre ei, s-au depărtat de Ierusalim.
6 Atunci a venit cuvântul Domnului la profetul Ieremia, spunând:
7 Astfel spune Domnul, Dumnezeul lui Israel: Astfel să îi spuneţi împăratului lui Iuda care v-a trimis la mine să mă întrebaţi: Iată, armata lui Faraon, care a ieşit să vă ajute, se va întoarce în Egipt, în ţara lor.
8 Şi caldeenii vor veni din nou şi vor lupta împotriva acestei cetăţi şi o vor lua şi o vor arde cu foc.
9 Astfel spune Domnul: Nu vă înşelaţi, spunând: Caldeenii vor pleca cu siguranţă de la noi; fiindcă nu vor pleca.
10 Căci deşi aţi fi lovit întreaga armată a caldeenilor care luptă împotriva voastră şi ar fi rămas numai bărbaţi răniţi printre ei, totuşi ei s-ar ridica, fiecare din cortul lui, şi ar arde această cetate cu foc.
11 Şi s-a întâmplat, după ce armata caldeenilor s-a împrăştiat din Ierusalim, de frica armatei lui Faraon,
12 Că Ieremia a ieşit din Ierusalim să meargă în ţara lui Beniamin, pentru a se pierde acolo în popor.
13 Şi când a ajuns la poarta lui Beniamin, era acolo o căpetenie a gărzii, a cărui nume era Iriia, fiul lui Şelemia, fiul lui Hanania; şi el l-a luat pe profetul Ieremia, spunând: Tu treci la caldeeni.
14 Atunci Ieremia a spus: Nu este adevărat; nu trec la caldeeni. Dar el nu i-a dat ascultare; astfel Iriia l-a luat pe Ieremia şi l-a adus la prinţi.
15 Şi prinţii au fost furioşi pe Ieremia şi l-au lovit şi l-au pus în închisoare, în casa lui Ionatan, scribul, pentru că făcuseră din ea închisoarea.
16 Atunci Ieremia a intrat în groapă şi în celule şi Ieremia a rămas acolo multe zile;
17 Atunci Zedechia împăratul a trimis şi l-a scos afară; şi împăratul l-a întrebat în secret, în casa lui şi a spus: Este vreun cuvânt de la Domnul? Şi Ieremia a spus: Este; fiindcă, a spus el: Tu vei fi dat în mâna împăratului Babilonului.
18 Mai mult, Ieremia i-a spus împăratului Zedechia: Ce ofense am adus eu împotriva ta sau împotriva servitorilor tăi sau împotriva acestui popor de m-aţi pus în închisoare?
19 Unde sunt profeţii voştri care v-au profeţit, spunând: Împăratul Babilonului nu va veni împotriva voastră, nici împotriva acestei ţări?
20 De aceea, ascultă acum, te rog, domnul meu împărate; să fie cererea mea, te rog, primită înaintea ta; ca să nu faci să mă întorc la casa lui Ionatan, scribul, ca nu cumva să mor acolo.
21 Atunci împăratul Zedechia a poruncit să îl dea pe Ieremia în curtea închisorii şi să îi dea zilnic o bucată de pâine din strada brutarilor, până când toată pâinea din cetate se termină. Astfel Ieremia a rămas în curtea închisorii.