1 Cuvântul care a venit la Ieremia de la Domnul, când Nebucadneţar, împăratul Babilonului şi toată armata lui şi toate împărăţiile pământului ale stăpânirii lui şi toate popoarele, au luptat împotriva Ierusalimului şi împotriva tuturor cetăţilor lui, spunând:
2 Astfel spune Domnul Dumnezeul lui Israel: Du-te şi vorbeşte-i lui Zedechia împăratul lui Iuda, şi spune-i: Astfel spune Domnul: Iată, voi da această cetate în mâna împăratului Babilonului şi el o va arde cu foc;
3 Şi tu nu vei scăpa din mâna lui, ci, negreşit, vei fi prins şi dat în mâna lui; şi ochii tăi vor privi ochii împăratului Babilonului şi el va vorbi cu tine gură către gură şi tu vei merge în Babilon.
4 Totuşi ascultă cuvântul Domnului, Zedechia, împărate al lui Iuda: Astfel spune Domnul despre tine: tu nu vei muri de sabie;
5 Ci vei muri în pace; şi cu arderile părinţilor tăi, a împăraţilor dinainte care au fost înaintea ta, tot astfel ei vor arde mirodenii pentru tine; şi te vor plânge, spunând: Ah, doamne! pentru că eu am vestit cuvântul, spune Domnul.
6 Atunci profetul Ieremia a vorbit toate aceste cuvinte lui Zedechia, împăratul lui Iuda, în Ierusalim,
7 Când armata împăratului Babilonului a luptat împotriva Ierusalimului şi împotriva tuturor cetăţilor lui Iuda care au rămas, împotriva Lachisului şi împotriva Azechei, pentru că aceste cetăţi apărate au rămas dintre cetăţile lui Iuda.
8 Acesta este cuvântul care a venit la Ieremia de la Domnul, după ce împăratul Zedechia făcuse un legământ cu tot poporul care era în Ierusalim, pentru a le vesti libertatea;
9 Ca fiecare om să lase pe servitorul său şi fiecare om pe servitoarea sa, fiind un evreu sau o evreică, să plece liberi; ca nimeni să nu se servească de ei, adică, de un iudeu, fratele său.
10 Şi, când toţi prinţii şi tot poporul care intrase în legământ, au auzit porunca împăratului, că fiecare să lase pe servitorul său şi fiecare pe servitoarea sa, să plece liberi, ca nimeni să nu se mai servească de ei, atunci au dat ascultare şi i-au lăsat să plece.
11 Dar după aceea s-au întors şi i-au făcut pe servitorii şi pe servitoarele, pe care îi lăsaseră să plece liberi, să se întoarcă, şi i-au adus în supunere ca servitori şi servitoare.
12 De aceea cuvântul Domnului a venit la Ieremia de la Domnul, spunând:
13 Astfel spune Domnul Dumnezeul lui Israel: Am încheiat un legământ cu părinţii voştri în ziua când i-am scos din ţara Egiptului, din casa robilor, spunând,
14 La sfârşitul a şapte ani, fiecare să lăsaţi să plece, pe fratele său, un evreu, care ţi s-a fost vândut; şi după ce ţi-a servit şase ani, să îl laşi să plece liber de la tine; dar părinţii voştri nu mi-au dat ascultare, nici nu şi-au plecat urechea.
15 Şi voi v-aţi întors acum şi aţi făcut ce este drept înaintea ochilor mei, vestind, fiecare, libertatea aproapelui său; şi aţi încheiat un legământ înaintea mea în casa care este numită după numele meu;
16 Dar voi, v-aţi întors şi aţi murdărit numele meu şi fiecare, aţi făcut pe servitorul său şi fiecare, pe servitoarea sa, cărora le-aţi dat libertate după plăcerea lor, să se întoarcă şi i-aţi adus în supunere, să vă fie ca servitori şi servitoare.
17 De aceea astfel spune Domnul: Voi nu mi-aţi dat ascultare, vestind fiecare, libertatea fratelui său şi fiecare, aproapelui său; iată, eu, spune Domnul, vă vestesc libertatea sabiei, a ciumei şi a foametei; şi vă voi da spre apăsare în toate împărăţiile pământului.
18 Şi voi da pe oamenii care au călcat legământul meu, care nu au împlinit cuvintele legământului pe care îl făcuseră înaintea mea, când au tăiat viţelul în două şi au trecut printre părţile lui,
19 Pe prinţii lui Iuda şi pe prinţii Ierusalimului, pe fameni şi pe preoţi şi pe tot poporul ţării care a trecut printre părţile viţelului;
20 Îi voi da chiar în mâna duşmanilor lor şi în mâna celor care le caută viaţa; şi trupurile lor moarte vor fi ca hrană pentru păsările cerului şi pentru fiarele pământului.
21 Şi pe Zedechia împăratul lui Iuda şi pe prinţii lui îi voi da în mâna duşmanilor lor şi în mâna celor care le caută viaţa şi în mâna armatei împăratului Babilonului care au plecat de la voi.
22 Iată, eu poruncesc, spune Domnul, şi îi voi face să se întoarcă la această cetate; şi ei vor lupta împotriva ei şi o vor lua şi o vor arde cu foc; şi voi face cetăţile lui Iuda o pustiire fără vreun locuitor.