Ieremia 21 RFB13

1 Cuvântul care a venit la Ieremia, de la Domnul, când împăratul Zedechia a trimis la el pe Paşhur fiul lui Malchiia şi pe Ţefania, fiul lui Maaseia, preotul, spunând:

2 Întreabă, te rog, pe Domnul pentru noi, pentru că Nebucadneţar, împăratul Babilonului, face război împotriva noastră; poate că Domnul se va purta cu noi conform cu toate lucrările lui minunate, ca Nebucadneţar să plece de la noi.

3 Atunci Ieremia le-a spus: Astfel să îi spuneţi lui Zedechia:

4 Astfel spune Domnul Dumnezeul lui Israel: Iată, voi întoarce înapoi armele de război care sunt în mâinile voastre, cu care luptaţi împotriva împăratului Babilonului şi împotriva caldeenilor care vă asediază în afara zidului; şi le voi aduna în mijlocul acestei cetăţi.

5 Şi eu însumi voi lupta împotriva voastră cu o mână întinsă şi cu un braţ puternic, în mânie şi în furie şi în mare indignare.

6 Şi voi lovi pe locuitorii acestei cetăţi, deopotrivă pe om şi pe animal; aceştia vor muri de o ciumă cumplită.

7 Şi după aceea, spune Domnul, îl voi da pe Zedechia, împăratul lui Iuda, şi pe servitorii lui şi pe popor şi pe cei care au rămas în această cetate după ciumă, după sabie şi după foamete, în mâna lui Nebucadneţar împăratul Babilonului, şi în mâna duşmanilor lor şi în mâna celor ce le caută viaţa; şi el îi va lovi cu tăişul sabiei: nu îi va cruţa, nici nu va avea îndurare, nici nu va avea milă.

8 Şi acestui popor să îi spui: Astfel spune Domnul: Iată, pun înaintea voastră calea vieţii şi calea morţii.

9 Cel ce rămâne în această cetate va muri de sabie şi de foamete şi de ciumă; dar cel care iese şi se predă caldeenilor care vă asediază va trăi şi viaţa lui îi va fi drept pradă.

10 Pentru că mi-am îndreptat faţa împotriva acestei cetăţi pentru rău şi nu pentru bine, spune Domnul: ea va fi dată în mâna împăratului Babilonului şi el o va arde cu foc.

11 Şi referitor la casa împăratului lui Iuda, spune: Ascultaţi cuvântul Domnului:

12 Casă a lui David, astfel spune Domnul: Faceţi judecată dimineaţa şi eliberaţi-l pe cel prădat, din mâna opresorului, ca nu cumva furia mea să izbucnească precum un foc şi să ardă astfel încât să nu fie nimeni să îl poată stinge, din cauza răutăţii facerilor voastre.

13 Iată, eu sunt împotriva ta, locuitoare a văii şi stânca mare a câmpului, spune Domnul; care spuneţi: Cine va coborî împotriva noastră? Sau, cine va intra în locuinţele noastre?

14 Dar eu vă voi pedepsi conform cu rodul facerilor voastre, spune Domnul; şi voi aprinde un foc în pădurea lui şi acesta va mistui toate lucrurile de jur împrejurul lui.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52