12 Atunci cetăţile lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului vor merge şi vor striga către dumnezeii cărora le oferă tămâie; dar nicidecum ei nu îi vor salva în timpul tulburării lor.
13 Căci conform cu numărul cetăţilor tale au fost dumnezeii tăi, Iudo; şi conform cu numărul străzilor Ierusalimului aţi ridicat voi altare acelui lucru ruşinos, altare pentru a arde tămâie lui Baal.
14 De aceea tu nu te ruga pentru acest popor, nici nu înălţa strigăt sau rugăciune pentru ei, pentru că nu îi voi asculta în timpul în care vor striga către mine din cauza tulburării lor.
15 Ce are preaiubita mea a face în casa mea, văzând că ea a lucrat cu desfrânare cu mulţi şi carnea cea sfântă este luată de la tine? Când faci răul, atunci te bucuri.
16 Domnul ţi-a pus numele: Un măslin verde, frumos şi cu rod plăcut; cu zgomotul unui mare tumult el a aprins focul peste el şi ramurile lui sunt rupte.
17 Pentru că Domnul oştirilor, care te-a sădit, a pronunţat răul împotriva ta, datorită răutăţii casei lui Israel şi casei lui Iuda, pe care au făcut-o împotriva lor înşişi, pentru a mă provoca la mânie prin oferirea de tămâie lui Baal.
18 Şi Domnul mi-a dat cunoaşterea acesteia, şi eu ştiu; atunci mi-ai arătat faptele lor.